Devencele pregătite de Melinda Toth nu iartă nimic, nici când au acontate deja „biletele” pentru elită. Cetate a reuşit a doua victorie în decurs de patru zile, 44-24 (21-10), cu CSM Slatina şi îşi păstrează astfel avansul de patru puncte faţă de locul secund.
Echipa patronată de Marian Muntean se ghidează după aceleaşi coordonate, de la etapă la etapă. începe liniştit, forţează exact atunci când trebuie şi îşi asigură un final de meci fără prea multe griji. N-a făcut excepţie nici jocul cu CSM Slatina, care deşi venea de pe locul cinci la Deva, n-a putut face faţă forcingului gazdelor. Lucru deprins şi de cei din tribună încă din debut. 15 minute şi un avans liniştitor (9-4). Alte câteva şi zarurile erau deja aruncate: mai întâi 14-6, apoi 19-8, iar finalul primei părţi le-a prins pe hunedorence la plus 11 (21-10). „Motoarele” nu s-au răcit nici după respiro, iar Toth, Simion şi Ghidoarcă au făcut, pe rând, schimb în lumina reflectoarelor. îndeajuns încât, după 10 minute de la revenire, Cetate să aibă exact de două ori mai multe goluri decât adversarul din Olt (32-16). Diferenţă care s-a păstrat până la final, chiar dacă pe parchet a apărut şi cea de-a doua garnitură. 44-24 şi formaţia din Deva mai are de jucat doar 240 de minute până la revenirea în Liga 1.
Cetate Deva 44 (21)
Portari: Poenaru, Poşogan. Marcatoare: Toth – 9, Simion – 8, Ghidoarcă – 5 (1×7 metri), Bardac – 5, Şovar – 4, Lazăr – 4, Antoce – 3, Bîrsan – 2, Chitacu – 2, Oroşan – 1, Stângu – 1. Antrenor: Melinda Toth
CSM Slatina 24 (10)
Portari: Popovici, Staicu. Marcatoare: Bazaliu – 6 (2×7 metri), M. Cârstoiaca – 5, Piţigoi – 3, Manciuc – 3 (2×7 metri), Mihalache – 2, A. Cârstoaica – 2 (1×7 metri), Mutu – 2, Manolache – 1. Antrenor: Gavril Kozma
Arbitri: Cătălin Tătaru, Andrei Văcariu (ambii din Timişoara)
Rezultatele etapei a XXI-a:
CSM Cetate Deva – CSM Slatina 44-24
Unic Târgu Jiu – Univ. Timişoara 22-27
Mureşul Târgu Mureş – SCM Piteşti 37-29
HC Alba Sebeş – CSŞ Caracal 31-33
HCM II Baia Mare – CS Timişoara 40-26
Naţional Rm. Vâlcea – Univ. Timişoara 33-32