AcasăSĂNĂTATEA TACercetătorii americani au creat nanodiscurile care pot ”șterge” tumorile cancerigene

Cercetătorii americani au creat nanodiscurile care pot ”șterge” tumorile cancerigene

Cercetătorii de la Universitatea Michigan din Statele Unite ale Amercii au dezvoltat o metodă revoluționară de tratare a tumorilor cancerigene. Noua tehnologie utilizează Inteligența Artificială (AI) înglobată în interiorul unor nanodiscuri cu ajutorul cărora corpul este ”învățat” cum să elimine tumorile.

Nanodiscurile au aproximativ 10 nanometri și sunt pline cu neoantigeni (mutații specifice tumorilor cancerigene) care învață celulele ”T” ale sistemului imunitar să recunoască și să elimine fiecare antigen. Nanodiscurile sunt injectate în corpul bolnavilor de cancer.

”Noi practic educăm sustemul imunitar cu ajutorul acestor nanodiscuri, astfel încât să poată ataca celulele cancerigene într-o manieră personalizată”, a declarat profesorul James Moon, cercetător al Universității Michigan, citat de futurism.com

Noua tehnologie acționează în stânsă legătură cu inhibitorii sistemului imunitar, care impulsionează răspunsul celulelor ”T” și formează astfel un sistem anti-cancer în organismul uman care ”șterge” tumorile și apoi împiedică organismul să le mai dezvolte în viitor.

”Ideea este că aceste nanodiscuri determină sistemul imunitar să lupte cu celulele canceroase într-o manieră personalizată”, a mai declarat profesorul James Moon.

Până în prezent nanodiscurile au fost testate cu succes pe șoareci, eliminând tumorile în 10 zile. De asemenea, ele au fost capabile să împiedice formarea unor noi tumori și după 70 de zile.

”Acest aspect ne face să presupunem că sistemul imunitar își amintește pe termen lung care sunt celulele canceroase, eliminându-le”, a declarat Rui Kuai, cercetător al aceleiași universități americane și autor al unui studiu pe acest subiect.

Desigur, este un drum lung până la aprobarea noului vaccin pentru uzul uman, fiind nevoie de încă multe etape de testare pe animale și de observare a unor potențiale efecte adverse. Cu toate acestea, începutul este unul foarte promițător pentru identificare unei soluții eficiente de vindecare a cancerului.

Studiul a fost publicat în revista Nature Materials.

Sursa: futurism.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc