Se spune că numai atunci când ne pierdem sănătatea ajungem să apreciem cu adevărat cât este ea de importantă. Dincolo de bolile incurabile care ucid zi de zi semeni de-ai noștri, există și boli – cel puțin la fel de dureroase și perfide – care pot distruge vieți și al căror tratament este încă la stadiul de deziderat sau, în cazurile mai fericite, în stadiul de cercetare în laborator. Din fericire, există în România cel puțin o companie care face pași hotărâți pe drumul cercetării medicale, un domeniu unde noi, românii, am avut ”grijă” să distrugem cam tot ce am avut bun de la Revoluție încoace.
Am ajuns astăzi în municipiul Hunedoara, loc încărcat de istorie și unde mii și mii de turiști vin să viziteze unul dintre cele mai frumoase castele medievale din Europa. Dar noi nu eram aici ca turiști și nici nu veniserăm să admirăm istoria locului. Am trecut repede de centrul turistic al orașului și ne-am îndreptat spre unul dintre vechile cartiere muncitorești, un loc unde blocurile comuniste stau îngrămădite ca niște soldați retrași de mult la vatră. Căldura și mirosul fetid al unui loc de depozitare al gunoiului menajer, puradeii care aleargă pe străzile fierbinți și localul pe care tronează mare un logo pe care scrie ”Pizza Hot” completează peisajul cartierului care, cu siguranță, a văzut și zile mai bune.
Nu zăbovim prea mult în căldura înăbușitoare și urcăm la ultimul etaj al unuia dintre aceste blocuri pentru a-l vizita pe Remus Pătrău, omul pentru care veniserăm de fapt în Hunedoara. Nu era nicidecum o vizită de curtoazie, ci una pur profesională. Vroiam să vedem cum se mai simte și, mai ales, cum răspunde unor tratamente experimentale care i se administrau.
Remus Pătrău, la cei 72 de ani ai săi, este un om vorbăreț și simpatic despre care – la o primă vedere – nu ai spune cât de multă suferință a putut să îndure. Asta până când îi vezi picioarele! De la genunchi în jos e numai o rană vie. Imaginea e cutremurătoare și te face imediat să te gândești cât de prețioasă e viața. Remus Pătrău suferă de ani de zile de ulcer varicos și tromboflebită, boli perfide, extrem de dureroase și al căror leac este încă iluziv. După ce ani și ani a îndurat dureri groaznice, după ce a trecut pe la medici din mai multe spitale locale și naționale, de fiecare dată fără a face progrese pe calea vindecării, acum Remus Pătrău pare a fi pe o calea bună, după ce a fost inclus într-un program experimental de cercetare derulat de către compania cu capital românesc Romvac SA. Din luna ianuarie, Remus Pătrău a început să fie tratat cu câteva produse din gama imunoinstant, produse pe care compania românească le-a creat în laboratoarele de cercetare proprii și care par a da rezultate excelente. Tocmai pentru a vedea care este stadiul în care se prezintă bolnavul veniserăm și noi la Hunedoara, însoțiți de către Andreea Dinu, reprezentanta laboratoarelor Romvac.
Imediat ce am intrat în cameră, am dat cu ochii de acest bătrânel foarte vorbăreț și primitor. Era bucuros să ne vadă și, mai ales, era fericit să ne spună că se simte mai bine. Pentru că pe mine mă vedea pentru prima dată, a început imediat să îmi povestească despre boala lui. Mi-a descris cu lux de amănunte cum viața lui a fost un chin ani de zile, cum din picioarele sale carnea aproape că se desprindea și cum sângele țâșnea zilnic din rănile deschise.
”Mama a suferit de boala asta, dar eu nu am avut nimic până într-o iarnă când m-am lovit la un picior în timp ce dădeam zăpada înghețată. De atunci am constatat că rana nu se mai închidea și apoi, încet-încet, toată partea de jos a piciorului s-a făcut o rană vie; pe urmă s-a mutat și la celălalt picior. Durerile sunt mari de tot. Numai Dumnezeu știe cât e de rău! Am ajuns să zic că e mai bine să îmi taie picioarele. Oricum și medicii de aici cam tot asta mi-au recomandat”, a spus cu lacrimi în ochi bătrânelul.
Dincolo de boala cruntă care îi macină picioarele, Remus Pătrău suferă și de cardiopatie ischemică, plus alte boli care vin odată cu vârsta. Cel mai mult suferă însă de … dor. Dorul după casa lui din satul Nandru, în apropiere de Hunedoara, dorul după țuica făcută an de an din prunele culese din grădina proprie, dorul după libertatea de a se plimba în grădină și de a vedea frumusețile naturii de dincolo de ograda lui. Toate s-au dus odată cu boala. Pentru că nu mai putea să umble, a fost adus de fata lui în apartamentul acesteia din Hunedoara și a rămas acolo, înțepenit la ultimul etaj al acestui bloc, visând cu ochii deschiși la grădina lui și la viața frumoasă pe care a avut-o înainte.
”Am lucrat în Combinat (Combinatul Siderurgic Hunedoara – n.r.) toată viața. Am făcut naveta din Nandru până aici, la Hunedoara, dar nici nu o simțeam. Era bine, dar pe urmă m-am îmbolnăvit. A fost tot mai rău și tot mai rău. Noroc că acum a venit fata asta și mi-a adus medicamentele bune. Din iarnă, de când am început cu ele, parcă e altceva; mă simt mai bine. Vreau să mă fac bine! ”, a spus bătrânelul cu un oftat.
Andreea Dinu, cercetător la Romvac SA, ne confirmă că pacientul este unul dintre subiecții unui tratament experimental cu o gamă de produse care sunt rodul muncii de cercetare al acestei companii românești, produse care vin cu soluții revoluționare pentru a îmbunătăți viața acestor bolnavi. De la ea am aflat – văzând însă pentru comparație și poze din perioada anterioară începerii tratamentului – că Remus Pătrău este cu siguranță pe calea vindecării.
”Se observă foarte clar aceste zone unde carnea s-a vindecat. Rănile nu mai supurează și vedem cum locurile unde țesuturile s-au regenerat tind să se unească și să acopere zone tot mai întinse din rană. Din nefericire pentru pacientul nostru, la vremea când am început tratamentele am constatat că boala domniei sale este într-un stadiu destul de avansat, cu unele complicații, situație care a fost pentru compania noastră o adevărată provocare. Este cu siguranță un demers pe termen mai lung acesta al vindecării, dar ne bucurăm că răspunsul pacientului este pozitiv, fapt care ne încurajează să continuăm cercetările în acest domeniu”, a spus Andreea Dinu.
Am plecat de la Remus Pătrău cutremurat de boala lui, dar, în același timp, mândru că o companie românească are preocupări în găsirea unor leacuri pentru astfel de boli. Mă bucur că nu s-a distrus chiar tot în cercetarea științifică din România și sper ca cei de la Romvac S.A să continue programul îndrăzneț pe care l-au început. Cu astfel de inițiative, există încă o speranță pentru cercetarea românească, dar, mai ales, există o licărire de speranță pentru bolnavii care speră în minuni și care ar da orice pentru a-și recupera sănătatea.