AcasăSOCIALCele mai dulci și zemoase lubenițe vor fi premiate în week-end la...

Cele mai dulci și zemoase lubenițe vor fi premiate în week-end la Gottlob

Cele mai dulci și zemoase lubenițe vor fi premiate la acest final de săptămână în comuna timișeană Gottlob, unde are loc o nouă ediție a Festivalului Lubeniței. Deși sunt la concurență cu cei de la Dăbuleni, producătorii de la Gotlob spun că lubenițele lor sunt mai dulci, mai bune și mai mari. 

Festivalul de la Gottlob este singura manifestare de acest gen din vestul țării, startul fiind dat sâmbătă, 15 august, la ora 18.00 în faţa Şcolii Generale din Gottlob. Participanții vor putea admira defilarea majoretelor din comună, vor avea posibilitatea de a asculta fanfara de la Recaș și vor vedea dansurile pe care le vor prezenta Formaţia de dansuri Gottlob și Ansamblul de dansuri de la Sviniţa din județul Caraș-Severin. Între orele 18.30 şi 20.30, pe scena amenajată lângă baza sportivă din localitate va avea loc un spectacol artistic oferit de majorete şi formaţiile de dansatori. De la ora 20.30 pe scenă va urca cântăreţul de muzică populară Petrică Miulescu Irimică, iar de la ora 22.30, Florica Zaha, „doamna cântului popular bihorean”. În pauze, vor fi note umoristice susţinute de Ioan Selesi. Duminică, 16 august, pe scena Festivalului Lubeniţei vor urca DJ Şteff și Daniela Gyorfi.

Din acest an, Festivalul de la Gotlob are parte de o prezentare nouă, după ce primăria din localitate a câștigat un proiect european. Au fost achiziționate cu bani europeni 50 de standuri de prezentare, 20 de corturi, instalaţie audio pentru scenă, staţie, microfoane şi boxe.

Ca de fiecare dată, cele mai bune și mai dulci lubenițe vor fi premiate de organizatori. Festivalul își propune să impulsioneze producătorii de aici să continue cultivarea lubenițelor, în contextul unui tot mai mare avans al importurilor din Turcia și a concurenței pepenilor de Dăbuleni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc