Ajuns la cea de-a 23-a ediție, RIUF-The Romanian International University Fair revine astăzi la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, cu activități noi și universități aflate în premieră în România.
Mai mult de 60 de universităţi şi instituţii educaţionale din țări europene dar și din Statele Unite sunt pregătite să răspundă la întrebările legate de programele de studiu (licență, masterat, MBA, doctorat). La RIUF vor fi prezente 30 de universități din Marea Britanie şi universităţi aflate în top 100 mondial precum University of Greenwich, Northumbria University, University of London.
La RIUF Cluj Napoca vizitatorii vor putea să aleagă din peste 6.000 de programe de licenţă şi masterat în peste 30 de domenii de activitate precum inginerie, arte, business, marketing, IT&Computer Science, management hotelier, drept, medicină, arhitectură.
Printre universităţile prezente la RIUF se numără şi University of Birmingham cu circa 26.000 de studenți. Cele mai cautate programe de master ale instituţiei sunt cel de Cooperare, conflict și probleme de securitate și cel de Politică Economică Internațională. La nivel de doctorat, universitatea are cinci programe generale: Artă și Drept, Inginerie și Științe, Științe ale Naturii, Medicină și Medicină Dentară și Științe Sociale.
Mai bine de 20 de universităţi din Olanda vor oferi informaţii despre programele de licenţă, masterat şi doctotrat. Tilburg University, de exemplu, va oferi informaţii despre 20 programe de studiu la nivel licență și peste 35 la nivel master în limba engleză.
Pe langa gama variată de universități prezente, la RIUF poți interacționa cu organizațiile orientate către programele de dezvoltare personală, profesională și orientare în carieră sau care oferă cursuri de limbi straine. Astfel, pe lângă consilierea educațională, RIUF oferă tinerilor români o experiență completă și o imagine de ansamblu asupra parcursului lor pe plan profesional.
Mai mult, cei care se înscriu și participă la RIUF, vor primi după eveniment o ofertă educațională personalizată în funcție de țările și domeniile de interes ale acestora.
RIUF YouForum îi ajută pe cei prezenți la eveniment să descopere ce carieră sau program de studiu li se potrivește, inspirându-se de la oamenii din echipele celor mai cunoscute și apreciate branduri din zona Transilvaniei și interacționând direct cu reprezentanții celor mai căutate universități din România dar nu numai. Alexandru Raul Gherman (DJ SHIVER), Andrei Mutu (I Love Cluj), Alin Vaida (Jazz in the Park) sunt doar o parte dintre cei peste 45 de invitați din România și din străinătate pe care îi vor cunoaște cei prezenți la RIUF YouForum.
Astăzi, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, pe lângă vizitarea celor peste 60 de universități și instituții educaționale, vizitatorii pot participa la ateliere practice despre cum îți construiești un CV creativ, IT&gaming, business, social media, DJing, public speaking, sesiuni de discuții despre cum îți poți alege facultatea potrivită, avantajele voluntariatului, creative thinking, learning versus doing și prezentări ale programelor de studii și ale universităților internaționale prezente la RIUF-The Romanian International University Fair.
RIUF- The Romanian International University Fair se va organiza în această toamnă şi in Iaşi (11 octombrie), dar și în Constanţa (13 octombrie).