AcasăADVERTORIALCe meserii și ce afaceri trebuie să-și asigure activitatea. Tipuri de Asigurări...

Ce meserii și ce afaceri trebuie să-și asigure activitatea. Tipuri de Asigurări de Răspundere Profesională

Ne place să privim lumea antreprenoriatului ca pe o poveste de succes, în care oamenii își aduc la îndeplinire un vis din copilărie sau din tinerețe, fac ceea ce le place și câștigă și mulți bani. De cele mai multe ori, antreprenoriatul este o luptă pentru a pătrunde pe o piață saturată, pentru a te diferenția de ceilalți concurenți și, apoi, pentru a crește și pentru a te menține acolo unde ai ajuns fără să faci rabat de la calitate. 

De-a lungul unui astfel de drum sinuos, presărat cu dificultăți și situații limită de tot felul, existența unei asigurări de răspundere profesională poate face diferența între a rămâne în piață sau a da faliment.

Fie că vorbim despre o meserie reglementată, cum ar fi cele de medic, farmacist, arhitect, contabil, IT-ist, specialiști din domeniul juridic sau consultanți pe diferite zone, fie că vorbim despre orice prestator de servicii în diferite domenii, oricine oferă un serviciu unor oameni și încasează bani pentru acel serviciu este supus greșelii. Iar asigurarea de răspundere profesională este singura care poate ajuta la plata daunelor fără ca afacerea să aibă de suferit.

Dincolo de împlinirea pe care ți-o aduce meseria pe care o ai sau afacerea pe care o gestionezi, există răspunderea pe care o ai față de cei cărora le oferi serviciile tale. Și dincolo de nivelul de excelență la care ești din punct de vedere profesional, există momente în care poate apărea o eroare cu totul neprevăzută, fie din neatenție, oboseală sau neștiință, care poate da totul peste cap.

În consecință, o asigurare de răspundere profesională oferă protecție în cazul încălcării unor clauze contractuale, oferă clienților încredere în afacerea și serviciile tale și o imagine în mediul antreprenorial, asigură protecție financiară în cazul unor erori sau neglijențe ale angajaților și este soluția optimă pentru companie, astfel încât aceasta să nu fie afectată de eventuale probleme care pot apărea în timpul desfășurării activității.

Situațiile pe care le acoperă o asigurare de răspundere profesională pot fi neglijența, neatenția sau eroarea umană în urma căreia clientul pentru care prestezi un serviciu este prejudiciat, întârzierile sau prestarea parțială a unui serviciu, în mod neintenționat, erori sau omisiuni neintenționate, precum și daune profesionale sau cheltuieli de judecată plătite în cazul unui proces.

Leader Team Broker, companie de brokeraj care oferă peste 700 de produse de asigurare de pe piața din România, ca urmare a colaborării cu peste 30 de asigurători naționali și internaționali, are în portofoliu o varietate de polițe de răspundere profesionale, de unde orice profesionist sau antreprenor își poate alege asigurarea de care are nevoie.  

Tipuri de asigurări de răspundere profesională:

Răspunderea profesională a tuturor meseriilor (Professional Liability) – este un tip de asigurare care se aplică tuturor tipurilor de afaceri sau tuturor profesioniștilor, care acoperă de obicei neglijența în serviciu, situațiile de încălcare a drepturilor de autor, vătămare etc.

Răspunderi contractuale pentru erori și omisiuni (Errors and Omissions) – este un tip de asigurare de răspundere profesională care oferă protecție pentru pierderile cauzate de erori neintenționate și omisiuni în timpul exercitării activităților profesionale.

Răspunderea companiilor IT – este un tip de asigurare de răspundere a cărei necesitate a apărut mai ales în ultimii ani, odată cu explozia tehnologică. Oferă protecție companiilor IT care prestează servicii pentru terți, în timpul cărora pot apărea diverse erori sau pierderi de date, neimputabile prestatorului de servicii. Acest tip de asigurare acoperă și plata amenzilor GDPR.

Răspundere de cyber risk sau cyber crime – cele două tipuri de asigurări au apărut, de asemenea, din necesitatea acoperirii daunelor generate de activitatea online din ce în ce mai intensă și mai des întâlnită în tot mai multe domenii de activitate. Aceste polițe acoperă toate costurile unui atac cibernetic, plata amenzilor GDPR ca urmare a unui atac cibernetic, înlocuirea sistemelor soft și hardware care au fost afectate în timpul atacului, costurile generate de întreruperea activității.

Totodată, portofoliul Leader Team Broker mai conține și alte tipuri de asigurări de răspundere profesională, cum ar fi: răspundere civilă faţă de terţi, răspunderea producătorului, răspunderea angajatorului faţă de angajaţi, răspunderea chiriaşului faţă de proprietar, răspunderea avocaților, arhitecților, medicilor, farmaciștilor, răspunderea clinicilor medicale, răspunderea directorilor și a managerilor, răspunderea constructorilor (CAR), răspunderea transportatorilor și a companiilor de transport, expediţii, logistică și depozitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc