Cărţi cu preţuri reduse la Biblioteca din Deva

0
1053

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în perioada 25 aprilie – 25 mai 2013 un stand de carte cu vânzare al Editurii Polirom din Iași. Standul va fi accesibil publicului la Secția de Artă și Carte Franceză a Bibliotecii, unde cărțile vor fi puse în vânzare cu o reducere de preț din partea editurii.

Una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate edituri românești, Editura Polirom a fost înființată în anul 1995. În decurs de aproape 20 de ani, Editura Polirom a lansat pe piață peste 13 milioane de cărți, grupate în cca 40 de domenii și peste 60 de serii și colecții, foarte apreciate de cititori. Noi, aici la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu”, venim în sprijinul cititorilor din judeţ cu organizarea acestei expoziţii cu vânzare, preţurile cărţilor fiind sensibil mai mici decât în comerţ, a declarat pentru stiridinvest.ro Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene  „Ovid Densusianu”

Printre cele mai cunoscute serii și colecții oferite de Editura Polirom se află: Plural (Plural M, Plural Religie, Plural Clasic); Ego; Egografii; Fiction Ltd; Carieră, Succes Performanțe;  Duplex; Chic; Biblioteca Ioan Petru Culianu; Biblioteca Polirom; Historia, Document; Istorie recentă; Biblioteca medievală; Collegium (Relații internaționale, Litere, Psihologie, Psihologie aplicată, Științele educației, Științe politice, Opus,  Media, Studii și eseuri, Relații publice, publicitate, Afaceri, Economie și societate,  Sociologie, Antropologie), coordonator Ion Dafinoiu; Ego. Proză; Ego. Publicistică; Informatică și calculatoare, Linux.  Tehnologii Web; Practic. Cheia succesului, Sănătate, Dietetică; Studii de gen; Bios; Tradiția creștină; Psihologia copilului & Parenting etc. Majoritatea acestor serii și colecții sunt coordonate de personalități de marcă din domeniile respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.