AcasăSTIRIARADC.J. Bihor solicită construirea Autostrăzii Oradea – Arad, parte a proiectului european...

C.J. Bihor solicită construirea Autostrăzii Oradea – Arad, parte a proiectului european Via Carpatia

Via Carpatia este proiectul de construcție al autostrăzii pan-europene care ar porni din Lituania și ar merge până în Grecia. Traseul ar cuprinde și România, pe relația Oradea – Arad – Timişoara – Lugoj – Calafat, spre Bulgaria şi mai apoi Grecia. Planurile de construcție au fost gândite încă de acum zece ani, atunci când Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria au demarat această iniţiativă.

Printr-un comunicat de presă, CJ Bihor îşi arată interesul pentru această iniţiativă ce-şi propune construcția autostrăzii care să lege Europa Centrală şi de Est de la Nord spre Sud. Această autostradă pan-europeană ar porni din Lituania, cu un un traseu pornind din Klapeida, la Marea Baltică până în Grecia, la Salonic, port la Marea Mediterană (Egee).

„În cadrul unei întâlniri de lucru avută de reprezentanții Consiliului Județean Bihor la sediul EGTC Via Carpatia din Kosice (Slovacia), privind dezvoltarea cooperării transfrontaliere la nivelul Europei Centrale și de Est, s-a constatat faptul că, proiectul european de infrastructură rutieră la care România a aderat în 2010 nu are un organism de management adecvat. Faptul că, tocmai în cursul zilei de miercuri se desfășoară la Sofia o conferință internațională dedicată acestui subiect unde România este reprezentată doar la nivel de consilieri și șefi de departament din cadrul Ministerului Transporturilor, dovedește că, ministerul de resort nu acordă suficientă atenție proiectelor de anvergură europeană. De asemenea, dacă în cadrul vizitelor dumnealui, efectuate în Bihor în perioada electorală, domnul ministru Sorin Bușe nu a amintit în vreun fel de proiectul Via Carpatia, Consiliul Județean Bihor consideră necesară implicarea sa în acest proiect”, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul Judeţean Bihor.

 

Consiliul Judeţean are planuri mari, dorind să fie lider de iniţiativă pentru a atrage România în acest proiect, la modul practic. „În perioada imediat următoare se vor face demersuri pentru ca, la sfârșitul lunii ianuarie, să fie organizată în Bihor o conferință internațională axată pe implementarea Via Carpatia. La lucrări vor fi invitați responsabili din cele 7 țări implicate și câte un reprezentant al județelor din România pe a căror rază teritorială este proiectată să treacă noua rută europeană”, se mai arată în comunicatul CJ Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc