UPDATE 2:
Magistrații Tribunalului Timiș au decis sâmbătă arestarea președintelui CJ Arad, Nicolae Ioțcu, pentru 30 de zile, admițând solicitarea procurorilor DNA.
Decizia a fost pronunțată în jurul orei 20.30, cu doar câteva minute înainte de a expira Ordonanța prin care Ioțcu a fost reținut vineri seara, pentru 24 de ore.
În Ordonanța de reținere a procurorilor se arată că ‘în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind ‘Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad’, în valoare de 1.600.000 de euro’.
‘Astfel, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a determinat funcționari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferențial și a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influențând pe membrii comisiei, astfel încât aceștia să stabilească ca și câștigător al procedurii societatea menționată anterior în asociere cu o altă firmă. Urmare a acestei influențe exercitate, contractul respectiv a fost câștigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăți. La data de 22 iulie 2015, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranșe și diferența din suma totală pretinsă’, precizează DNA.
În data de 24 iulie 2015, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară (reprezentând o nouă tranșă din suma totală de 40.000 de euro), inculpatul Ioțcu Petru Nicolae a fost prins în flagrant de către procurorii anticorupție, asupra sa fiind găsită suma respectivă de bani, se menționează în comunicat.
DNA mai arată că, în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Generale Anticorupție.
UPDATE:
Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu, a ajuns, vineri seara, în Arestul Poliției Timiș, după câteva ore de audieri la DNA Timișoara, el fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Nicolae Ioțcu a fost prins în flagrant vineri de procurorii DNA în timp ce primea 10.000 de euro mită.
Procurorii DNA au găsit asupra lui Ioțcu un plic conținând 10.000 de euro, bani pe care acesta i-a primit cu titlu de mită de la un om de afaceri pentru cumpărarea din bani publici a unor instrumente medicale pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În momentul în care a văzut procurorii, Ioțcu a aruncat plicul cu bani pe capota autoturismului său, susținând că nu știe cum a ajuns plicul cu bani în mașina sa.
De menționat că înainte cu trei zile, Nicolae Ioțcu a fost filmat în timp ce primea de la același om de afaceri, suma de 35.000 de lei, flagrantul fiind operat la fel ca și cel de astăzi, de DNA Timișoara în colaborare cu SRI.
După aproape patru ore și jumătate, timp în care procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au percheziționat locuința din comuna Vladimirescu a lui Ioțcu, acesta a fost adus la audieri la DNA Timișoara.
La solicitarea lui Ioțcu, la percheziția domiciliară a asistat și avocatul său, Gheorghiță Mateuț, acesta urmându-l și la Timișoara, pentru a-i acorda asistență juridică în timpul audierilor.
În paralel cu percheziția domiciliară, a fost percheziționat și biroul lui Ioțcu din incinta clădirii Consiliului Județean Arad.
Nicolae Ioțcu se află la al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Arad, ocupând această funcție din 2008. Și-a început cariera politică în 1996, ca membru al Partidului Democrat. În numai un an a devenit vicepreședinte al Organizației de Tineret, iar în 1999 a ajuns șeful OTD Arad. În 2001, Nicolae Ioțcu devine vicepreședinte în Organizația Județeană a PD Arad, iar în 2005 a devenit secretar general al PD Arad. În anul 2014 a candidat la președinția PD Arad, pierzând alegerile în favoarea lui Gheorghe Falcă. A fost senator în perioada 2004 — 2008.
_____________
Știrea inițială:
Președintele Consiliului Județean Arad, liberalul Nicolae Ioțcu, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 10.000 de euro mită de la un om de afaceri. Flagrantul a fost organizat în faţa locuinţei lui Ioţcu din municipiul Arad.
Surse judiciare citate de agenția națională de presă Agerpres, au declarat că procurorii DNA — Structura Teritorială Timișoara efectuează percheziții la domiciliul șefului CJ Arad, dar și la Consiliul Județean. Sursele susțin că acesta este acuzat de trafic de influență pentru acordarea preferențială a unor contracte. Aceleași surse spun că este vorba despre un contract de achiziții publice pentru Spitalul Județean Arad. Șeful CJ și-ar fi exercitat influența în cadrul procedurii organizate pentru atribuirea în 2014 a contractului privind „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” pentru câștigarea de către o asociere în participațiune a două firme, fapt care s-ar fi și realizat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora, au arătat sursele. Valoarea contractului ar fi fost estimată la peste 1.600.000 euro.
Aceleași surse au menționat că, în 22 iulie, Nicolae Ioțcu ar fi primit printr-un intermediar 35.000 lei, iar vineri ar mai fi primit suplimentar și suma de 10.000 euro, de la reprezentantul uneia dintre firmele câștigătoare. Conform surselor, el ar mai fi urmat să primească, în august, încă 20.000 euro de la reprezentantul celeilalte firme.
Sursele au mai precizat că la momentul flagrantului șeful CJ Arad ar fi încercat să scape de banii primiți drept mită, arucând plicul cu bani în tufele de trandafiri din faţa casei sale.