Biserica Cetate din Cisnădie, care deţine unul dintre primele turnuri cu ceas din România, va fi reabilitată cu fonduri europene, printr-un proiect cu o valoare totală de peste 7 milioane de lei. Fondurile alocate se vor investi în restaurarea faţadelor, a pardoselii, tâmplăriei, finisajelor la pereţi şi bolţi, instalaţii electrice şi de încălzire, dar şi a trotuarelor, canalizării şi alimentării cu apă, instalării unui sistem audio de ghidaj, crearea unui infopoint accesibil şi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi în activităţi de digitizare şi de promovare.
Debutul lucrărilor – cele mai ample din ultimii 200 de ani – a fost marcat printr-o slujbă specială și printr-o conferință de presă desfășurată la Salonul Cultural din incinta Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate Cisnădie.
„Pentru comunitatea evanghelică din Cisnădie, acest proiect de renovare, conservare și introducere în circuitul turistic a ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate este foarte important. Este poate cel mai amplu proiect de renovare din ultimii 200 de ani. Ultima renovare în exteriorul bisericii a avut loc în anii 1984-1985, printr-o acțiune de voluntariat fără precedent în comunitatea noastră. Atunci mai erau în jur de 4.000 de enoriași evanghelici și s-au implicat fiecare după cum a putut. Ultima renovare în interior a fost la sfârșitul anilor ’90. Astăzi, comunitatea noastră este una relativ mică în comparație cu ce a fost înainte de 1990 sau cu celelalte comunități evanghelice din țară. Comunitatea numără astăzi în jur de 300 de enoriași“ a spus preotul Kézdi László-Zoran.
Biserica atrage anual aproximativ 7.000 de turiști, dar preotul speră ca numărul acestora să se dubleze după implementarea proiectului.
Proiectul „Lucrărilor de reparaţii, conservare şi introducere în circuit turistic al Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Cisnădie“ este al doilea contract de finanţare semnat în țară şi în judeţul Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Proiectul are o valoare totală de 7,12 milioane lei, din care 6,94 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă solicitată, iar 179.000 lei reprezintă cofinanţarea asigurată de către parohia evanghelică Cisnădie.
„A fost o bătălie lungă. Primul act pentru acest proiect a fost făcut în noiembrie 2014. Noi am intrat în cadrul acestui proiect în iulie 2016, am depus proiectul în noiembrie 2016, contractul de finanțare a fost semnat în aprilie 2017. Până acum, a fost făcută documentația tehnică, pentru că sunt necesare foarte multe lucruri și comisia de patrimoniu este foarte exigentă. Avizarea a durat și ea o lună și jumătate. Procedura de atribuire a contractului de lucrări s-a finalizat în decembrie anul trecut. Lucrările ar trebui să se finalizeze în august 2020. Cea mai importantă parte a proiectului urmează să înceapă acum. Asta este esența proiectului pe care l-am depus. Am mai lucrat cu acești contractori și am foarte mare încredere că proiectul va fi realizat la un nivel deosebit de înalt de calitate“, a declarat Valentin Păun, managerul proiectului.
Lăcașul de cult, cu hramul Sf. Walpurga, a fost ridicat de coloniștii germani la începutul secolului al XIII-lea ca o bazilică romanică, cu trei nave, iar evoluția ei a îmbinat mai multe stiluri impuse de necesități, ceea ce determină astăzi valoarea sa arhitecturală, au explicat responsabilii proiectului. „Este un monument de arhitectură foarte important pentru toată țara, nu numai pentru Transilvania, și de aceea ne bucurăm că va fi restaurat și se va prelungi prezența lui aici“, a declarat Iustin Roceanu, din partea proiectantului. Totodată, acesta a apreciat implicarea comunității și a autorităților locale în proiect.
Turnul cu Ceas este printre primele turnuri cu ceas din Transilvania (şi din România), ridicat la 1425. Al doilea element este instalarea primului paratrăznet de la sud-est de Viena, în 1795, deoarece biserica, fiind amplasată la înălţime, a ars de nenumărate ori datorită fulgerelor şi banii de renovare nu mai ajungeau. Pornind de la superstiţia că unde fulgerul a lovit o dată nu va mai lovi încă o dată, o legendă locală spune că actualul paratrăsnet a fost realizat dupa forma ultimului fulger, iar de atunci biserica nici nu a mai ars.