Bibliotecarii de la Deva și din întreg județul Hunedoara nu au uitat că se apropie Ziua Copilului și au demarat o acțiune de strângere de jucării și apoi donare a acestora către copiii nevoiași. Astfel, în colaborarecu Asociația „Prietenii Bibliotecii” din Deva s-a inițiat acest demers generos, intitulat ”O jucărie pentru fiecare”, miile de jucării strânse urmând a fi donate copiilor aflați în centrele de plasament și casele familiale.
Am pornit de la ideea că fiecare copil are dreptul la bucurie, are dreptul să crească într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. Copiii instituționalizați resimt o acută nevoie de căldură sufletească, sunt privați de bucuriile firești ale unui copil crescut într-un mediu normal. Tocmai de aceea, am făcut un apel către cetățeni, am distribuit afișe prin oraș și am lansat acțiunea O jucărie pentru fiecare pentru a le dărui jucării copiilor aflați în centrele de plasament și în alte locații de acest gen, a declarat pentru portalul stiridinvest.ro directorul general al Bibliotecii Județene ”Ovid Densusianu” din Deva, Sebastian Bara.
Sute de locuitori ai județului au răspuns chemării bibliotecarilor și au adus mii de jucrării, ele urmând a fi donate centrelor de plasament din Brad, Hațeg, Hunedoara și Orăștie.
Ne-a impresionat promptitudinea, entuziasmul și generozitatea cu care oameni de toate vârstele au venit și au adus o jucărie sau mai multe, oameni extrem de bucuroși că prin gestul lor pot aduce un zâmbet pe obrajii unor copii care nu au cunoscut bucuria și căldura unei adevărate familii. A fost o inițiativă cu care ne mândrim, o inițiativă pe care vrem s-o continuăm și să organizăm cât mai des asemenea manifestări dedicate unor segmente sensibile ale societății. Biblioteca Județeană își poate dovedi utilitatea și prin asemenea acțiuni marcate de generozitate și altruism, a mai declarat directorul Sebastian Bara.