Flăcări mari de câțiva metri au mistuit astăzi un autoturism parcat pe Bulevardul Decebal din municipiul Deva. Deși s-au chinut să stingă incendiul folosindu-se de stingătoarele din dotare, proprietarul și câțiva trecători au fost nevoiți să abandoneze lupta, așteptând sosirea pompierilor. Cu toate că de la locul unde s-a produs incendiul și până la stația de pompieri sunt doar câteva sute de metri, aceștia au ajuns prea târziu pentru a mai putea să facă ceva. Incendiul a fost stins, însă autoturismul a fost făcut scrum. Alte două autovehicule parcate alături au fost și ele avariate.
Din primele cercetări, se pare că sursa incendiului a fost un scurtcircuit, însă nu sunt eliminate și alte posibile cauze. Sunt în curs de desfășurare cercetări amănunțite.