Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting COD GALBEN de vânt puternic pentru județele Arad, Caraș-Severin și Timiș în intervalul 12.00 – 16.00.
Viteza vântului va depăși la rafală 60-70 de kilometri pe oră. În intervalul menţionat, temporar va ploua, în cursul zilei îndeosebi în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară şi noaptea, cu precădere în est, sud-est şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…35 l/mp.
La munte, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va sufla tare pe creste, cu rafale de peste 80 km/h.Intensificări ale vântului se vor semnala şi în celelalte zone, cu viteze ce vor depăşi 55…60 km/h.