AcasăSTIRIAsociaţia"Salvaţi Patrimoniul Timişoarei" cere intervenție urgentă pentru salvarea casei Muhle

Asociaţia”Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” cere intervenție urgentă pentru salvarea casei Muhle

Asociaţia Culturală ” Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” (ACSPT) cere primăriei Timişoara să intervină de urgenţă, pe baza unei ordonanţe preşedinţiale, pentru conservarea fostei case a familiei florarului Muhle, care s-a ocupat de arhitectura parcurilor imperiale de la Viena, dar a pus şi bazele Parcului Cişmigiu din Bucureşti.

Inclusă în categoria monumentelor istorice cu valoare de patrimoniu, casa florarului Wilhem Muhle datează de la începutul secolului al XIX-lea, fiind construită de creatorul primului soi de trandafir românesc, pentru care a fost recompensat de Curtea Imperială a vremii.

Aceasta este singura clădire din oraş care ar fi putut primi statut de casă memorială, dar, la începutul anilor 2000, a ajuns în proprietatea unei familii de romi care au lăsat-o în degradare continuă, până la distrugere aproape totală.

„ACSPT a cerut primăriei, prin intermediul unei adrese, să procedeze la formularea unei cereri de ordonanţă preşedinţială prin care să solicite instanţei competenţe pentru a obliga proprietarul imobilului ‘Casa Muhle’ la luarea imediată a măsurilor de punere în siguranţă şi conservare a imobilului sau, în cazul în care proprietarul nu o face de bunăvoie, instanţa să permită primăriei să o facă pe cheltuiala proprietarului”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul ACSPT, Ilie Sârbu.

Printre motivele cererii celor de la „Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” este vorba despre o pagubă iminentă şi care, în prezent, din cauza lipsei demonstrate de cooperare a proprietarului imobilului, nu poate fi altfel reparată.

„Este nevoie de o intervenţie urgentă asupra imobilului în vederea punerii în siguranţă a acestuia şi a efectuării lucrărilor de conservare. Punerea în siguranţă efectuată în anul 2013 nu mai este valabilă încă din anul 2014”, a remarcat Ilie Sârbu.

Asociaţia menţionează şi faptul că în primăvara anului viitor, dreptul de a pune în executare silită obligaţia de a face remedierile se va prescrie conform dispoziţiilor relevante din Codul Civil şi Codul de procedură civilă.

„Din punctul nostru de vedere, continuarea punerii în executare silită a hotărârilor judecătoreşti nu este incompatibilă cu această cerere de ordonanţă preşedinţială (…), cele două demersuri putând merge în paralel, fără absolut niciun impediment legal sau de orice altă natură”, a conchis Ilie Sârbu.

Societatea civilă a luat atitudine, participând ani de zile la mai multe proteste chiar în faţa casei Muhle şi strângând semnături pentru a solicita autorităţilor locale exproprierea imobilului care se află în proprietatea familiei de romi.

Romii care au intrat în posesia vilei ce era înconjurată de o imensă grădină plină cu trandafiri şi cu verdeaţă, au solicitat, în timpul administraţiei primarului Ciuhandu, de la municipalitate autorizaţie pentru modificări, dar ei au decopertat clădirea, apoi au demolat şi cea mai mare parte a pereţilor, rămânând doar fundamentul clădirii transformate în ruină.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au dispus, anul trecut, sistarea lucrărilor de aşa-zisă restaurare, dar procesul de distrugere a continuat.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc