ASU Poli Timişoara se pregăteşte de zor pentru returul campionatului Ligii a V-a. Echipa suporterilor bănăţeni şi-a asigurat, rapid, serviciile a doi noi jucători. Este vorba de deja legendarul Titi Varga, dar şi de Cristian Gălan, fundaş care a evoluat în prima parte a sezonului, în liga a treia, pentru Flacăra Timişoara.
Fanii alb-violeţilor au încă un motiv în plus să vină să vadă pe viu echipa favorită. Alături de Iosif Rotariu, un alt jucător emblematic al Politehnicii din anii ’80-’90 va evolua în alb-violet. E vorba despre Titi Varga, legendarul fundaș dreapta care era prezent în coșmarurile tuturor portarilor din prima divizie, datorită șuturilor sale extrem de puternice. Deși a ajuns la 48 de ani, Titi Varga nu-și arată vârsta, alergând cu aceeași determinare după minge ca și în urmă cu două decenii. Tot în această săptămână, ASU Poli s-a înțeles și cu Cristian Gălan, fundaș central în vârstă de 24 de ani, care în turul campionatului a fost om de bază la divizionara C Flacăra Timișoara, unde a îndeplinit și rolul de căpitan. Deși a fost foarte aproape de a bate palma cu CFR Timișoara, Gălan a ales în cele din urmă să evolueze pe „Știința”, după o discuție cu rectorul Politehnicii, Viorel Șerban.
Poliştii se pregătesc asiduu pentru cea de-a doua jumătate a campionatului. În zilele de luni, miercuri și vineri alb-violeții lucrează la factorul fizic, pe pista de atletism a stadionului „Știința”, iar marți și joi, fotbaliștii au parte de sesiuni mai agreabile, în care se lucrează preponderent cu mingea. „Această pregătire va conta foarte mult. Avem un exemplu clar chiar la noi, în tur. De prin etapa a șasea, când am început să facem o pregătire mai riguroasă, diferența în multe jocuri s-a făcut în repriza a doua. Am întors rezultate și de la 0-1 și de la 0-2 și se simte un tonus mai ridicat la fiecare dintre jucători. În momentul în care jucătorul se simte pregătit, automat dă un alt randament, vrând, nevrând”, a spus Foale.