Administrația Națională de Meteorologie (ANM) nu va mai emite atenționări pentru cantități mari de precipitații până pe 5 august, a anunțat joi directorul instituției, Ion Sandu.
[quote_box_center]De mâine, ANM nu va mai emite la nivel național avertizări. Nu pot spune că nu va mai ploua în zonele de munte, doar în puncte izolate — eventual atenționări punctuale și imediate—, dar nu va mai fi situația de până acum. Până în data de 5 estimăm că ANM nu va mai emite avertizări pentru cantități atât de mari de precipitații”, a precizat Sandu în ședința Comandamentului pentru situații de urgență convocat joi la Palatul Victoria. [/quote_box_center]
Sandu a adăugat că vor urma atenționări pentru căldură în estul țării, unde se vor înregistra temperaturi de 35 de grade Celsius.