[ad_1]
În această perioadă, în județul Alba sunt vacante mai multe posturi în instituții publice. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
POSTURI VACANTE:
ALBA IULIA
Primăria Municipiului Alba Iulia
– muncitor necalificat (3 posturi) – Serviciul public „Administrarea patrimoniului local”, Serviciul administrare piețe, târguri și gestionarea câinilor fără stăpân
Condiții: studii generale; vechime în specialitate necesară: -.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 10 martie 2021, ora 15:00
Concurs: 16 martie 2021, ora 11:00: proba practică; data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia din Calea Moţilor nr. 5A, et. 2, telefon 0258/819.462.
Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia
– bibliotecar – Compartiment Didactic Auxiliar
Condiții: studii superioare; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită (candidatul trebuie să prezinte certificat de atestare a competențelor profesionale – profesor documentarist și/sau biblioteconomie); cunoștințe avansate de operare pe PC (Excel, Word etc.); asumarea responsabilității și echilibrul emoțional.
Concurs: 12 martie 2021, ora 10.00 proba scrisă; 15 martie 2021, ora 10.00 proba interviu.
– muncitor calificat – Compartiment Nedidactic
Condiții: studii medii, vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită.
Concurs: 12 martie 2021, ora 10.00 proba scrisă, 15 martie 2021, ora 10.00 proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, judeţul Alba, Strada Călăraşilor nr. 2, telefon: 0258/812.473.
Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia
– îngrijitor clădiri
Condiții: studii medii (cel puțin 10 clase sau școală profesională), vechime în muncă de cel puțin 1 an.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 martie 2021, ora 12.00
Concurs: 11 martie 2021, ora 14.00. proba practică; 15 martie 2021, ora 12.00. proba interviu.
Relații suplimentare, Colegiul Tehnic „Apulum”, cu sediul în Alba Iulia, str. Gheorghe Pop de Băsești numărul 2, județul Alba, telefon 0258/834.102.
AIUD
Primăria Municipiului Aiud
Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud – Biroul Seră, Zone verzi
– muncitor calificat, treapta profesională II – 2 posturi
Condiții: studii medii/școală profesională/studii generale; vechime în muncă – minimum 6 ani;
– muncitor calificat, treapta profesională III – 2 posturi
Condiții: studii medii/școală profesională/studii generale; vechime în muncă – minimum 3 ani.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 5 martie 2021, ora 15:00
Concurs: 16 martie 2021, ora 10.00, proba practică; 19 martie 2021, ora 10.00, interviul.
– îngrijitor – Direcția Tehnică, Compartimentul Patrimoniu, Transport, Administrativ
Condiții: studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat
Data limită pentru depunerea dosarelor: 10 martie 2021, ora 16.00
Concurs: 24 martie 2021, ora 10.00: proba practică; 29 martie 2021: proba interviu – sala Ion I. C. Brătianu
Relații suplimentare, la sediul Serviciului Public de Interes Local Administraţia Patrimoniului Local Aiud, din str.Tribun Tudoran nr.9, județul Alba, telefon 0258/861.593 interior 13.
BLAJ
Liceul Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” Blaj
– îngrijitor
Condiții: studii generale, minimum 8 clase; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 1 an.
Concurs: 15 martie 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 15 martie 2021, ora 13.00 – proba practică;
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului Teologic Greco-Catolic „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea Blaj, str. Piaţa 1848 nr. 3, judeţul Alba, telefon 0258/711.904, 0740.161.118.
Primăria Municipiului Blaj
– muncitor necalificat (pentru salubrizare căi publice) – Serviciul Public de Gospodărie Comunală
Condiții: studii gimnaziale; fără vechime.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 5 martie 2021, ora 14.00
Concurs: 15 martie 2021, ora 11.00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare, la Primăria Municipiului Blaj – Serviciul Public de Gospodărie Comunală, str. dr. Vasile Suciu nr. 4, telefon 0752/242.313.
Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” Blaj
– îngrijitor
Condiții: studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 3 ani.
Concurs: 19 martie 2021, ora 10.00: proba practică; 22 martie 2021, ora 10.00: proba interviu.
Relații suplimentare, la sediul Colegiului Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj din strada Simion Bărnuţiu nr. 2, judeţul Alba, telefon 0258/711.208.
CUGIR
Primăria Orașului Cugir
– șef birou
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice; vechime minimă 5 ani în specialitatea studiilor, din care minimum 3 ani într-o instituție publică într-un departament financiar – contabil și de preferință minimum 2 ani într-o funcție de conducere financiar – contabilă sau de gestionare a fondurilor publice ori a fondurilor externe nerambursabile, competențe manageriale privind gestionarea patrimoniului și/sau a fondurilor publice; capacitatea de a organiza și dc a lucra în echipă, capacitate dc analiză și sinteză, asumarea responsabilităților; cunoștințe operare PC – Windows. Microsoft Office, utilizarea programelor de contabilitate.
– inspector de specialitate, gradul I (achiziții publice)
Condiții: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice și juridice; vechime – minimum 3 ani în specialitatea studiilor; cunoștințe operare PC – Windows, Microsoft Office.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 11 martie 2021, ora 16.00
Concurs: 12 martie 2021 – selecția dosarelor; 22 martie 2021, ora 11:00: proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Orașului Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, Județul Alba, telefon 0258/751.001, interior 115.
Şcoala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir
– administrator patrimoniu (0,5 normă)
Condiții: studii superioare: tehnic, economic; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului – 3 ani,
Termen limită de depunere a dosarelor: 1 martie 2021, ora 13.00
Concurs: 10 martie 2021, ora 10.00 – proba scrisă; 11 martie 2021, ora 10.00 – proba practică; 12 martie 2021, ora 10.00 – probă interviu.
Relații suplimentare, la sediul Şcolii Gimnaziale „Iosif Pervain” din Cugir, Str. 21 Decembrie 1989 nr. 157, judeţul Alba, telefon 0258/752.287.
SEBEȘ
Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleşeriu” Sebeş
– supraveghetor de noapte
Condiții: studii medii dovedite cu diplomă de bacalaureat; vechime -1 an.
Concurs: 16 martie 2021, ora 10:00: proba scrisă; 19 martie 2021, ora 10:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, cu sediul în Sebeș, str. Lucian Blaga nr. 76, județul Alba, tel. 0258.731.220, ls.sebes@isjalba.ro.
Liceul Tehnologic Sebeş
– îngrijitor
Condiții: minimum studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită.
Concurs: 18 martie 2021, ora 09:00: proba scrisă; 22 martie 2021, ora 09:00: proba practică; 24 martie 2021, ora 09:00: proba interviu.
– muncitor necalificat
Condiții: minimum studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu necesită.
Concurs: 18 martie 2021, ora 11:00: proba scrisă; 24 martie 2021, ora 11:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la Liceul Tehnologic Sebeş, cu sediul în localitatea Sebeş, str. Dorin Pavel nr. 2, judeţul Alba, telefon 0258/731.010.
ZLATNA
Primăria Orașului Zlatna
– șef serviciu – Serviciul Public de Gospodărie Comunală
Condiții: studii superioare cu diplomă de licență; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – 3 ani.
Concurs: 17 martie 2021, ora 11:00: proba scrisă; 23 martie 2021, ora 11:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Orașului Zlatna din Zlatna, Piața Unirii nr.1 A, Județul Alba, telefon 0258/856.337.
ALTE LOCALITĂȚI
Liceul Tehnologic Jidvei
– administrator de patrimoniu
Condiții: studii universitare; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită.
Concurs: 17 martie 2021, ora 10:00: proba scrisă; 19 martie 2021, ora 09:00: proba practică; 19 martie 2021, ora 13:00: proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului Tehnologic Jidvei, str. Perilor nr. 19, Judeţul Alba, telefon: 0258/881.124.
Primăria Comunei Săsciori
– muncitor calificat II – Compartiment Deservire
Condiții: studii medii; vechime în muncă 3 ani; carnet de conducere categoriile: B, C, E; copiile diplomelor de studii sau alte acte care atestă efectuarea unor specializări (zugrav, zidar, sudor – constituie avantaj).
Concurs: 25 martie 2021, ora 10.00: proba practică; data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Relații suplimentare, Primăria Comunei Săsciori, Judeţul Alba, comuna Săsciori nr.363, judeţul Alba, telefon 0258/741.755, 0258/741.110.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA – Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
[ad_2]
Source link