Preşedintele PNL, Crin Antonescu a explicat în faţa a peste 1.300 de liberali hunedoreni motivul pentru care PNL nu mai putea continua alături de PSD, un partid care se întoarce la practicile de pe vremea lui Adrian Năstase.
Preşedintele Crin Antonescu, alături de Norica Nicolai, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi au fost pe parcursul zilei de ieri într-un tur electoral la Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Şoimuş (unde a fost inaugurat sediul local al partidului), Vălişoara, Luncoiu de Jos, Brad şi Deva. Lansarea candidaţilor PNL pentru Parlamentul European, eveniment ce a avut loc la Sala Sporturilor din Deva în prezenţa a peste 1.300 de liberali, a fost un moment prielnic pentru liderii partidului de a explica pentru care motive continuarea USL nu a mai fost posibilă.
„Când am vorbit, cot la cot cu Victor Ponta, despre dreptate până la capăt, eu n-am înţeles că se odihnesc un pic ăia portocalii şi ne iau la jefuit ăia roşii. Eu am înţeles că nu se mai fură şi că cine fură merge la puşcărie. Aşa am înţeles eu dreptatea până la capăt. N-am înţeles că îşi împart în jumătate ţara şi continuă ce ne-a arătat PSD-ul din 2000 până în 2004 şi ce a dus pe noi culmi domnul Băsescu şi aşa-zisul său regim reformator. Partidul Naţional Liberal a preferat să părăsească guvernarea, decât să mintă şi să-i trădeze pe români. Pentru că îmi este mai teamă de răzbunarea oamenilor înşelaţi şi îmi este mai ruşine să înşel nişte oameni care mi-au dat votul, decât îmi e teamă de propaganda lui Ponta şi Voiculescu. De pe urma propagandei poţi să pierzi voturi, poate chiar nişte alegeri, dar minţind oamenii îţi pierzi pentru totdeauna sufletul şi obrazul”, a spus Crin Antonescu.
Preşedintele PNL a adus în discuţie tema trădării, îndelung vânturată de propaganda pesedistă. „Nu i-am trădat cu nimic. Ne-am respectat toate înţelegerile, la nivel local, la nivelul campaniei electorale, la nivelul guvernului, l-am făcut pe Victor Ponta prim-ministru… Şi când n-am putut să acceptăm nişte lucruri inacceptabile în orice democraţie şi în orice coaliţie – am plecat. Dânşii sunt la putere… Problema este dacă ne trădăm sau nu alegătorii, problema este dacă ei îşi trădează sau nu alegătorii. Noi am promovat un proiect de lege privind intabularea gratuită a proprietăţilor şi ei l-au respins. Noi îl votăm şi ei votează împotriva lui… Atunci cine a trădat promisiunea făcută faţă de oameni, faţă de proprietari, faţă de cei care au fost jupuiţi de statul comunist şi sunt astăzi jupuiţi încă odată. Cine minte şi trădează alegătorii atunci când modificările la codul silvic pe care ministrul liberal Lucia Varga le-a făcut au fost amânate? Şi nu sunt puse nici astăzi în practică, deşi erau în programul de guvernare şi sunt extrem de importante pentru ca jaful fondul silvic să înceteze”, a spus Antonescu.