Minerii din Valea Jiului vor primi cu ocazia Paștelui, tichete cadou în valoare totală de 400 de lei. Ceilalți salariați ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) – energeticienii de la Mintia și Paroșeni – vor încasa și ei câte 300 de lei, informează cotidianul local gazetadedimineata.ro
Salariații Complexului Energetic Hunedoara vor primi, de Paște, bani sau tichete cadou, în funcție de sectorul în care activează, energie sau minerit. În cursul zilei de joi, administrația CEH și sindicatele au semnat protocolul în baza căruia salariații complexului vor primi primele de Paște. Minerii vor beneficia astfel de tichete cadou în valoare de 400 de lei, iar energeticienii de bani 300 de lei, brut. Sindicatul Muntele a propus ca și minerii și energeticienii să primească aceeași sumă, însă propunerea nu a fost acceptată nici de sindicaliștii afiliați la Federația Energetica, nici de conducerea Complexului. Cristian Iștoc, liderul Departamentului Energetic din cadrul Sindicatului Muntele, a declarat, că atitudinea celorlalți sindicaliști reprezintă ultima tăiere de drepturi marca Federația Energetica.
[quote_box_center]Este regretabil că din cauza intereselor proprii, venite din partea unor lideri de sindicat, energeticienii nu vor beneficia de un adaos salarial în valoare egală cu colegii din minerit. Liderii de la Mintia și Paroșeni ai Federației Energetica au refuzat să susțină propunerea Sindicatului Muntele care ar fi adus, de Paște, câte 400 de lei pentru fiecare energetician. De asemenea, aceeași lideri au refuzat să participe la negocierea noului CCM, cu toate că li s-a permis acest lucru. Orgoliile, dar și interesele personale și de grup depășesc cu mult nevoile celor care i-au mandatat să îi reprezinte în fața administrației”, a declarat Cristian Iștoc.[/quote_box_center]
Directorul CEH, Aurel Niculescu, susține că nu se puteau aloca aceleași prime pentru mineri și energeticieni, acesta invocând cele două contracte colective de muncă aplicabile la acest moment la nivelul societății, unul pe minerit și celălalt pe energie.
[quote_box_center]Aceste facilități se acordă în baza contractului colectiv de muncă. Până se va negocia noul CCM, drepturile se vor acorda conform celor două contracte aplicabile la acest moment. Mai mult, în CCM-ul energeticienilor nu sunt prevăzute tichete cadou ci adaos salarial”, a precizat Niculescu.[/quote_box_center]
Și minerii de la unitățile considerate neviabile vor primi, de Paște, tichete cadou în valoare de 400 de lei. Protocolul pentru tichete cadou a fost semnat, joi, de Sindicatul Huila- reprezentativ la nivelul SNÎMVJ- și conducerea societății.
[quote_box_center]Cu toate că Sindicatul Huila a solicitat, încă din 26 martie, printr-o adresă scrisă adresată conducerii societății să convoace comisia de negociere pentru a discuta cuantumul adaosului cu ocazia Sfintelor Paști, lucrurile au fost tergiversate până astăzi (ieri-n.r.) 10 aprilie. Am reușit să semnăm protocolul prin care salariații vor primi tichete cadou în cuantum de 400 de lei. Deși am fi vrut o primă mai mare, pentru că am vrut să ținem cont de inflație și creșterea prețurilor, am ținut cont de situația economică a societății”, a declarat Domokos Laszlo, președintele Sindicatului Huila.[/quote_box_center]
Sursa: gazetadedimineata.ro