AcasăSTIRIHUNEDOARAAmenzi şi plângere penală pentru "munca la negru"

Amenzi şi plângere penală pentru „munca la negru”

Patronul unei firme care executa lucrări de construcţii în localitatea Strei a fost amendat cu 30.000 de lei, pentru că inspectorii de muncă au depistat pe un şantier al companiei trei persoane angajate fără documente legale.

Într-o situaţie aproape similară s-a aflat şi administratorul unei brutării din municipiul Deva. Acesta  s-a ales cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, după ce inspectorii de muncă au constatat că bărbatul nu a încheiat contracte de muncă legale pentru 14 angajaţi de-ai săi.

Brutarii au fost nevoiţi să lucreze “la negru” timp de mai multe luni de zile, în perioada iulie-noiembrie 2012.

În ultima săptămână, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a efectuat 50 de controale la agenţii economici de pe raza judeţului.

În timpul acţiunii au fost sancţionaţi 30 angajatori.

„Majoritatea neregulilor descoperite de inspectorii ITM Hunedoara se referă la neîntocmirea pontajelor sau evidenţierea timpului de muncă al salariaţilor, lipsa contractelor de muncă, nerespectarea timpului de muncă şi a orelor libere”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate.

Inspectorii de muncă au dispus 320 de măsuri cu scopul remedierii problemelor constatate la agenţii economici. În cazul firmei de panificaţie din Deva, aceştia vor monitoriza societatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc