Azerii de la SOCAR oferă șoferilor ghinioniști care au fost amendați de Rutieră posibilitatea de a-și achita amenzile direct în benzinărie. Serviciul va fi disponibil începând din luna octombrie, ca urmare a parteneriatului încheiat între compania SOCAR şi ZebraPay.
Şoferii îşi pot achita amenzile de circulaţie în oricare dintre staţiile de alimentare din reţeaua SOCAR începând din luna octombrie, ca urmare a parteneriatului încheiat între compania SOCAR şi ZebraPay. Fiecare dintre cele 30 de benzinării SOCAR dispune de un terminal ZebraPay încă de la deschidere, terminal prin care clienţii pot achita diferite facturii. Noua facilitatea include plata amenzilor de circulaţie, una dintre cele mai mari probleme ale şoferilor şi vine în completarea serviciului de plată al rovinietei. Plata se face numerar, iar serviciul este disponibil non-stop. Mai mult decât atât, pentru acest serviciu nu este perceput niciun comision.
Persoanele interesate să economisească timp şi să evite birocraţia administrativă vor efectua o procedură extrem de simplă când folosesc terminalele ZebraPay. Au nevoie doar de introducerea numelui şi prenumelui, de CNP, numarul de telefon, seria, numărul şi data emiterii procesului verbal, localitatea de reşedinţă şi valoarea care trebuie achitată.
SOCAR deţine 30 de staţii de alimentare, inclusiv în judeţe Timiş și Arad.