Construcția de sticlă din Piața Victoriei din Timișoara, supranumită de localnici ACVARIUL, va fi mutată în Piața 700. Certificatul de urbanism prin care s-a cerut aprobarea demolării construcției a fost semnat de primarul Nicolae Robu, care a organizat un moment festiv în acest sens chiar de ziua lui onomastică.
Ieri, proprietarul a depus o cerere de obtinere a certificatului de urbanism prin care solicita desfiintarea cladirii din sticla, a asa-numitului Acvariu. Cererea a fost aprobata, certificatul eliberat si semnat. Pana la Craciun intreaga zona va fi igienizata si cosmetizata, a afirmat Nicolae Robu.
Proprietarii Acvariului din centrul Timișoarei spun că negocierile cu Primăria au dat roade până la urmă. Ei primesc în, schimbul acceptului de a ceda Acvariul, trei terenuri din partea municipalității, unul dintre acestea fiind amplasat în parcarea din spatele chioșcurilor care se afla lângă stația de tramvai de la Piața 700. Acela va deveni și noul amplasament al Acvariului.