[ad_1]
Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat astăzi că Guvernul va merge la o primă negociere a Planului Naţional de Reformă şi Rezilienţă cu o sumă mai mare decât cea alocată, respectiv în jur de 135%.
„O noutate. Am decis să mergem cu o alocare mai mult decât suma alocată României. Probabil va fi în jur de 135%. Nu suntem singura ţară care a aluat această decizie, mai sunt şi alte ţări…
Deci toate aceste guverne îşi asumă ca în prima formă, forma de negociere a planului lor de rezilienţă, să permită o sumă mai mare, urmând ca, şi aceasta e foarte important, în procesul de aşa-zis cost, de analiză a costurilor, de negociere, să revenim ulterior la alocarea României, care în acest moment este de 29,2 miliarde euro”, a declarat Cristian Ghinea în fața comisiei de afaceri europene din Parlament, potrivit G4Media.
Ministrul a mai spus că suma inițială de 30,5 miliarde de euro a fost redusă la 29,2 miliarde în urma recalculării Produsului Intern Brut în 2020.
Potrivit lui Cristian Ghinea, partea de alocări este încă în negociere interguvernamentală şi va fi analizată în această săptămână.
„Vom include reforme de genul reforma sistemului de pensii – e o recomandare în fiecare an a Comisiei europene de a face paşi spre un sistem de pensii echitabil şi sustenabil, reforma funcţiei publice şi operaţionalizarea Codului administrativ propus şi trecut prin Parlament, acel concurs naţional pentru admitere în funcţia publică, încă neoperaţionalizat, e o reformă pe care o putem introduce şi finanţa prin PNRR.
De asemenea, o serie de reforme care să vină pentru debirocratizarea relaţiei între stat şi firme, dar şi reforma companiilor de stat. Mai avem discuţii cu ministerele de linie pentru a veni şi cu alte reforme. Vă daţi seama că, dacă trecem de la 70 de miliarde euro la sub 40, urmând să revenim sub 30 până la finalul negocierilor cu Comisia, sunt deja miniştri supăraţi. Nevoile sunt mult mai mari decât sumele alocate, dar e un proces pe care ni-l asumăm şi cu care mergem înainte”, a explicat ministrul.
Potrivit ministrului, 11% din banii obținuți prin PNRR vor merge pentru educație, 9% pentru Sănătate, iar 28% pentru transport.
Planul care va fi propus de România va avea 33 de componente, grupate pe cei 6 piloni care au fost introduşi de către Parlamentul European, iar fiecare domeniu de intervenţie va avea atât reforme, cât şi investiţii, precum şi jaloanele şi ţintele care trebuie realizate.
Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) este cel mai mare instrument financiar creat de Uniunea Europeană în afara cadrului financiar multianual, menit să ofere sprijin financiar statelor membre pentru a asigura o revenire economică rapidă în contextul crizei economice create de pandemia de Covid-19.
Foto: Facebook
[ad_2]
Source link