Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi preşedinţii celor trei federaţii sindicale din învăţământ (Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Educaţiei Naţionale) au semnat un acord care are drept obiectiv clarificarea situaţiei educatorilor şi învăţătorilor.
Astfel, în sesiunea parlamentară actuală se va susţine menţinerea în Legea educaţiei a funcţiilor didactice de educator şi învăţător pentru personalul care se află deja în sistem, fără alte condiţionări.
De asemenea, se va solicita Parlamentului să revizuiască Legea educaţiei astfel încât aceasta să reglementeze situaţia tuturor cadrelor didactice şi să se prelungească termenele prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite de cadrele didactice care ocupă funcţiile de educatori, institutori, învăţători, antrenor, maistru-instructor, profesor-antrenor, profesor pentru învăţământ primar.
Semnatarii acordului se angajează să conlucreze în demersurile de modificare a Legii educaţiei în Parlament astfel încât norma legislativă să fie „predictibilă” şi să creeze auspiciile pentru ca sistemul de educaţie să revină la „o formă de normalitate”.