Achim Nica, una dintre marile voci ale Banatului s-a dus să le cânte îngerilor. La cei aproape 83 de ani pe care i-a avut, interpretul a plecat la ceruri după o lungă și grea suferință. Având o afecțiune a colonului și fiind supus la mai multe investigaţii medicale, Achim Nica a fost prea slăbit pentru a suporta o operaţie absolut necesară.
Achim Nica s-a născut în 20 ianuarie 1930 în localitatea cărășeană Obreja și de mic a cântat alături de mama și bunica lui. La 10 ani învățătorul i-a remarcat vocea, dar cariera și-a început-o de-abia la 30 de ani. În perioada 1965 – 1975 Achim Nica a activat la Orchestra „Doina Banatului” din Caransebeș. La baza repertoriului promovat de Achim Nica au stat încă de la început doinele. A editat de-a lungul carierei un număr de opt discuri Electrecord, realizate între anii 1962 – 1979.
Dacă nu s-ar fi grăbit spre odihna veşnică, în 20 ianuarie, Achim Nica ar fi împlinit 83 de ani. Înmormântarea artistului va avea loc duminică, 25 noiembrie, în cimitirul satului Obreja.