Accidente grave pe pârtiile din Straja

0
1302

salvamontMai multe accidente grave au avut loc, în minivacanţa de Revelion, pe pârtiile de schi din staţiunea Straja, cele 29 de victime fiind schiori neexperimentaţi care şi-au supraevaluat capacităţile de a se menţine şi de a dirija schiurile.

Din păcate, între cei 29 de răniţi se află trei schiori care sunt suspectaţi că şi-au rupt coloana vertebrală, iar alţi trei că au suferit accidente vasculare cerebrale.

„Deoarece fluxul de turişti a fost extrem de mare, în intervalul 28 decembrie – 2 ianuarie numărul salvamontiştilor care au fost prezenţi pe pârtiile din Straja a fost dublat. Salvamontiştii din Straja au avut 29 de intervenţii la accidente petrecute pe zona schiabilă, dintre acestea trei fiind cazuri de persoane suspecte de fracturi ale coloanei vertebrale, alţi trei schiori suferind accidente vasculare cerebrale. Ceilalţi accidentaţi de pe pârtii au avut fracturi la mâini sau la picioare”, a spus şeful Salvamont Straja, George Resiga.

Potrivit acestuia, lungimea pârtiilor din Straja s-a dublat faţă de anul trecut, iar numărul schiorilor aflaţi pe pârtii a fost de circa 2.200 pe zi, fluxul total de turişti din staţiune fiind de cel puţin 3.000 de persoane, zilnic.

Calitatea pârtiilor din Straja este una dintre cele mai bune din ţară, evaluarea făcută de salvamontişti fiind cotată în nota 8, pe o scară de la 1 la 10. Grosimea medie a stratului de zăpadă este de 30 de centimetri. Toate pârtiile au fost pregătite şi bătute cu ratracul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.