AcasăALERTA9 zile de libertate = încă doi ani de închisoare

9 zile de libertate = încă doi ani de închisoare

Sandu Ioan Stan, deținutul evadat la începutul săptămânii trecute din Penitenciarul Bârcea Mare, a fost prins astăzi la Margina, în județul Timiș. Pentru cele câteva zile de ibertate, el riscă acum să i se mai adauge între șase  luni și doi ani de închisoare la pedeapsa pe care o are de executat.

Deținutul de 21 de ani este localnic din comuna Lăpugiu de Jos, judeţul Hunedoara și fusese condamnat la patru ani și nouă luni pentru furt calificat. EL își executa pedeapsa în regim semideschis, la Penitenciarul Bârcea Mare din apropierea municipiului Deva. Lunea trecută el a dispărut din locul unde muncea, iar până astăzi polițiștii nu au putut să îi dea de urmă. Astăzi însă, acționând la un pont, polițiștii l-au rins pe evadat în apropiere de gara CFR Margina, în județul Timiș.

În prezent, Stan Sandu este audiat de poliţiştii timişeni, urmând a fi preluat de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara şi transferat în penitenciar pentru executarea pedepsei”, anunță IPJ Timiș printr-un comunicat de presă.

La condamnarea inițială, deținutului i se va adăuga și ceea ce va decide instanța, adică între  6 luni și 2 ani de detenție în plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc