Zâmbetul este un aspect foarte important din înfățișarea fiecărei persoane. El poate reprezenta cartea de vizită a unui individ, dar poate însemna și un detaliu important atunci când vorbim de stima de sine. Dacă îți dorești să ai și tu niște dinți de invidiat și să poți zâmbi cu încredere, mai jos vei găsi o listă cu recomandări pe care să le respecți pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Iată cele 5 metode prin care poți avea un zâmbet frumos și strălucitor!
1. Igiena zilnică
În primul rând, trebuie să începi cu îngrijirea dinților acasă, care ar trebui să presupună periajul de două ori pe zi, minimum 2 minute. Schimbă periuța o dată la 3 luni și încearcă să ai un periaj delicat pentru a nu leza gingiile. Pe lângă periaj, este recomandat să se folosească și ață dentară sau duș bucal pentru a curăța și suprafețele unde periuța de dinți nu ajunge. Cu ajutorul acestor dispozitive vei îndepărta placa bacteriană, care daca nu este îndepărtată, în timp poate duce la inflamarea gingiilor și apoi la boli parodontale.
2. Controale regulate
Pe lângă igiena pe care o realizezi acasă, este indicat să mergi și la controale medicale regulate pentru a preveni complicațiile și pentru a rezolva micile carii care apar în timp. Este important să ai în vedere că, dacă mergi regulat la medic, vei economisi bani pe termen lung, deoarece vei preveni complicațiile și manoperele costisitoare.
3. Estetică și funcționalitate
Mulți oameni nu sunt mulțumiți de estetica dinților și își doresc să facă modificări. După un control la medicul stomatolog și o discuție cu acesta, puteți stabili un plan de tratament potrivit în cazul tău. Pentru a îmbunătăți estetica zâmbetului tău, ai putea alege coronițe dentare de la Centrul de Implantologie Transilvania și astfel vei ajunge să ai parte de aspectul dorit, dar și de o mușcătură corectă.
4. Dietă sănătoasă
O dietă echilibrată și sănătoasă te va ajuta să ai și o igienă orală bună, de aceea ar fi recomandat să reduci carbohidrații și dulciurile, deoarece consumul excesiv poate influența apariția cariilor. Consumul de ceai, cafea sau băuturi acidulate poate duce la colorarea dinților sau la diverse probleme. Dacă vei adopta un regim alimentar echilibrat și dacă vei consuma minimum 2 l de apă în fiecare zi, vei reuși să menții sănătatea cavității orale.
5. Renunțarea la obiceiuri nocive
Obiceiurile nocive pot degrada aspectul și sănătatea dinților tăi, de aceea ar fi recomandat să le previi. Fumatul și consumul de alcool îți afectează sănătatea în general, nu numai sănătatea orală, deci ar fi recomandat să eviți sau să renunți la aceste obiceiuri pe cât de mult posibil. Bruxismul sau scrâșnitul dinților poate fi alt obicei nociv care îți afectează dinții, de aceea ai putea să optezi pentru niște gutiere speciale pentru această afecțiune.
Zâmbetul este foarte important, de aceea ar trebui să ai grijă și să respecți o îngrijire orală cât mai bine pusă la punct. Cu ajutorul sfaturilor de mai sus ai putea ajunge să ai un zâmbet de invidiat și mai multă încredere în tine.
Sursă foto: freepik.ro