În judeţul Caraş-Severin, au fost depuse în perioada 1 iunie – 6 iulie 2012 6.400 de cereri de finanţare pentru Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“ din care au fost evaluate şi declarate eligibile un număr de 210 proiecte.Tinerii fermieri care au depus cereri de finanţare pentru solicitarea fondurilor europene nerambursabile, acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, au dreptul de a contesta decizia privind evaluarea propriului proiect. Astfel, după emiterea notificării, aceştia pot depune o contestaţie, la OJPDRP Caraş-Severin, dacă consideră incorectă decizia privind evaluarea sau în cazul în care consideră că aceasta îi dezavantajează. Contestaţiile se pot depune în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării, dar nu mai mult de 12 zile lucrătoare de la publicarea, pe site-ul APDRP, a Raportului de Evaluare.
Prin Măsura 112, tinerii solicită fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea exploataţiilor vegetale, zootehnice sau a celor mixte, a stupinelor. Prin aceste investiţii, se pot obţine creşterea veniturilor cât şi îmbunătăţirea performanţelor în respectivele exploataţii. Fondurile alocate Măsurii 112 pentru sesiunea din vara anului trecute au fost de 50 de milioane de euro.