[ad_1]
Trei flacoane de vaccin Pfizer, reprezentând 18 doze, au fost pierdute de către reprezentanţi ai unui centru de vaccinare din oraşul Ineu.
Flacoanele cu ser ar fi fost pierdute luni, însă responsabilii centrului de vaccinare au anunţat abia marţi Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) Arad, care a transmis un scurt comunicat presei.
Potrivit CJCCI Arad, “există suspiciunea că, din greşeală”, flacoanele au fost aruncate gunoi cu ambalajul din carton.
“Flacoanele nu au putut fi găsite deoarece gunoiul a fost ridicat şi transportat la staţia de sortare de la Mocrea”, potrivit autorităților.
DSP Arad a dispus efectuarea unor verificări la centrul de vaccinare.
Similare
[ad_2]
Source link