În 29 noiembrie, credincioşii catolic de rit apusean (latin) intră în perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos.
Cuvântul Advent provine din limba latina ”adventus ”şi înseamna aşteptare, înştinţare, sosire, într-un cuvânt pregătirea interioară pentru naşterea lui Cristos. Adventul – Postul – este cunoscut încă din timpul domniei Papei Gregor cel Mare având o dublă semnificaţie: perioadă de pregătire pentru solemnitatea Naşterii Domnului – în care se cinsteşte venirea Fiului lui Dumnezeu între oameni – şi perioada în care, prin această amintire, minţile sufletele şi trupurile sunt călăuzite înspre întâlnirea lui Christos, la sfârşitul timpurilor. În preajma sărbătorilor de Crăciun, străzile oraşelor sunt invadate de persoane care vând coroniţe din brad ornamentate cu conuri de brad sau cu fundiţe roşii sau albastre. Multă lume le cumpără, fie pentru decorarea uşilor de la intrare în casă, fie pentru a fi puse pe morminte în Ajunul Crăciunului. Însă puţini sunt cei care cunosc adevărata însemnătate a acestei coroniţe.
Istoria coroniţei de Advent
În forma cunoscută astăzi, coroniţa de Advent, a apărut în a doua jumătate a sec. XIX în nordul Germaniei în oraşul Hamburg. Aceasta se datorează preotului evanghelic J. H. Wichern (1808 – 1881) care în 1833 a construit un orfelinat în Hamburg numit „Das Rauhe Haus”. Aici,copiii aveau posibilitatea ca pe lângă educaţia şi dragostea pe care o primeau din partea preotului, să înveţe o meserie ce le oferea pe viitor un mijloc decent de existenţă. Anual, în postul Crăciunului – perioada Adventului din 1- 24 decembrie, preotul şi copiii se adunau în fiecare seară în sala de mese, spuneau o rugăciune şi aprindeau o lumânare. Deoarece lumânările aşezate pe masă erau un pericol de incendiu, mai ales pentru cei mici ce erau tentaţi să pună mâna pe ele, preotul s-a gândit să agaţe o roată mare de car în tavan, pe care să aşeze cele 24 de lumânări. Astfel a pus 20 de lumânări de culoare roşie, ce se aprindeau doar în zilele lucrătoare, iar celalate patru de culoare albă se aprindeau doar duminica. Copiii, entuziasmaţi de ideea preotului au împodobit roata, cu crenguţe verzi de brad pentru a fi mai frumoasă. Această veste s-a răspândit cu repeziciune, iar cei care au văzut-o, si-au dorit-o fiecare în locuinţă. Pentru că roata de car era prea mare şi incomodă, cu timpul ea a fost simplificată şi redusă la dimensiunile unei coroniţe confecţionată din crenguţe de brad, pe care urmau să ardă doar 4 lumânări, pentru fiecare duminică de Advent. Coroniţa a devenit repede cunoscută şi în alte ţări din Europa, iar la noi în Transilvania a pătruns pentru în 1960 la oraş şi apoi la sat.
Ce simbolozează Coroniţa de Advent.
Adventul cuprinde patru duminici, sfârşindu-se întotdeauna înainte de 25 decembrie. Aprinderea lumânărilor de advent nu este un obicei întâlnit în casele ortodoxe, cel puţin nu în Romania. El este practicat mai mult de catolici. Coroniţa are 4 lumânări, câte una pentru fiecare duminică a postului, şi o lumânare în mijloc, pentru seara de Ajun.)
Eternitate – prin forma sa rotundă;
Viaţă şi renaştere, un nou început – prin culoarea verde a cetinii de brad;
Flacăra lumânărilor simbolizeaza Lumina ce a venit pe lume odată cu naşterea lui Isus.
Roşul lumânărilor simbolozează sângele vărsat de Hristos pentru mântuirea noastră.
Culoarea şi simbolistica lumânărilor
Prima lumânare roşie se aprinde în prima duminică din advent și simbolizează SPERANȚA.
A doua lumânare roşie se aprinde în a doua duminică, iar tema zilei este DRAGOSTEA.
A treia lumânare roşie se aprinde în a treia duminică și are tema BUCURIA.
A patra lumânare roşie se aprinde în a patra duminică, iar tema zilei PACEA. Mai există chiar și o a cincea lumânare care se aprinde chiar în seara de Ajun, simoblizând NAȘTEREA DOMNULUI.